Ce fac dacă trebuie să tai o frânghie şi nu am foarfece

Se poate întâmpla să ai nevoie să tai o frânghie şi să nu ai la îndemână un cuţit sau un foarfece.

Oricine trebuie să ştie că se poate descurca în unele situaţii, chiar dacă se pare că soluţiile s-au cam terminat.

În caz de urgenţă, e bine să ştii că lucrurile se pot rezolva şi altfel:

Ce fac dacă cineva cunoscut are gânduri sinucigaşe?

ce fac daca are ganduri sinucigase
Un subiect sensibil, într-adevăr, şi este foarte probabil ca cei mai mulţi dintre noi să nu fi avut niciodată tangenţe cu aşa ceva, însă este bine să fim pregătiţi.
Dacă ajungi vreodată în situaţia în care realizezi că o persoană cunoscută are gânduri negre în privinţa propriei vieţi, este foarte probabil şi chiar normal să nu ştii cum să reacţionezi.

Semne, întrebări, ajutor

Ce fac dacă simt că nu-mi ating potenţialul zilnic?

ce fac pentru a atinge potentialul
Pentru a reuşi să ne atingem scopurile, avem nevoie de energie fizică, echilibru emoţional şi o minte limpede. Bineînţeles, toate acestea se combină cu odihna, întrucât grija de sine este unul din secretele succesului. 
Iată câteva sfaturi pentru a-ţi atinge potenţialul zilnic:

1. Bea un pahar cu apă când te trezeşti 
În timpul somnului, organismul pierde destulă apă, încât te trezeşti deshidratat dimineţă. Astfel, un pahar cu apă imediat ce te trezeşti, te ajută să începi ziua proaspăt.

Ce fac dacă sunt deprimat?

ce fac daca sunt deprimat
Tuturor ni s-a întâmplat cel puţin o dată să fim supăraţi, descurajaţi, mâhniţi, fără a avea neapărat un motiv. Este vorba de depresie. Aceasta are mai multe moduri de manifestare, de durată sau pe termen scurt, însă nu trebuie neglijată. Depresia este o boală şi poate afecta o bună parte din aspectele vieţii: relaţii interpersonale, locul de muncă sau pur şi simplu poate să te priveze de micile bucurii ale vieţii.

Depresia se poate trata

Ca aproape orice boală, şi depresia poate fi tratată în mai multe feluri,

Ce fac dacă urina mea are o culoare ciudată?

ce fac daca urina mea are o culoare ciudata?
Deşi nu ne gândim la asta, culoarea urinei poate spune multe despre starea noastră de sănătate. 
În urma unui studiu al Clinicii Cleveland din SUA, s-a stabilit cum diferitele nuanţe ale urinei pot fi catalogate drept simptome ale unor afecţiuni medicale.

Nuanţa urinei poate varia

Astfel, nuanţa urinei poate varia de la transparent la roz şi chiar verde, ori albastru, indicii care sunt legate de obicei de hidratarea organismului, dar pot însemna chiar faptul că avem anumite probleme medicale.

Ce fac dacă nu mă pot opri din sughiţat?

Sughiţul este acel zgomot laringian, datorat închiderii epiglotei în timpul inspiraţiei, din cauza contracţiei repetitive a diafragmului în urma iritaţiei nervului frenic.
Cu alte cuvinte, sughiţul apare de cele mai multe ori din cauza consumului unor alimente iritante pentru stomac sau atunci cand diafragma - muşchii respiraţiei, se contractă brusc, iar aerul pătrunde în plămâni.
Fiecare dintre noi am experimentat acest "hic", dar sughiţul poate avea afecţiuni variate.

Ce fac dacă am probleme cu şoarecii?

cum scap de soareci
Cu toţii ştim cât de enervanţi sunt şoarecii şi chiar dăunători şi distructivi în unele situaţii. Aceştia sunt transportatori de microbi, iar o pereche de şoareci au circa 800-1000 de descendenţi pe an.
Din acest motiv, trebuie să învăţăm câteva metode pentru a scăpa de aceste rozătoare, dintre care o vom alege pe cea care ni se potriveşte:

1. Otrăvuri 

Putem apela la rodenticide/raticide de tip grâuşor otrăvitor, pastă sau cuburi

Ce fac dacă am luat bătaie?

Dacă ai fost victima unei agresiuni fizice, nu e ok ca lucrurile să rămână aşa. În afară de cazul în care eşti un cocalar şi ai încercat să te iei de cineva pentru că eşti un boss. Atunci e ok să iei bătaie.

Dar, dacă ai fost victima unui cocalar, iată ce trebuie să faci:
  • dacă leziunile sunt grave sau e vreo posibilitate să ai vreun organ deranjat, întâi trebuie să mergi la spital, iar după ce te repară, nu uita să ceri actele medicale